Corectia pleoapei superioare cazute (ptoza de levator)

corectia pleoapei superioare cazute 1


INFORMATII GENERALE

Caderea pleoapei superioare in diferitele sale grade de evolutie este cel mai frecvent deficit functional intalnit in chirurgia oculoplastica.Totusi, destul de putini chirurgi plastici sau oftalmologi recunosc acest deficit functional si mai ales, modalitatile de reparare chirurgicala.Pacientii se plang nu numai de deficitul estetic, ci si de reducerea campului vizual. Ptoza poate varia in severitate de la usoara la severa- cand ochiul este acoperit aproape de tot iar vederea este foarte ingustata de pleoapa cazuta.

Ptoza (caderea) pleoapei poate fi unilaterala sau bilaterala, simetrica sau asimetrica, functie de activitatea muschiului levator, cel care este raspunzator de aceasta actiune. Acest muschi este foarte subtire, are forma unui evantai care se insera printr-o aponevroza lata pe tars (portiunea ingrosata a pleoapei de forma unei barcute) si printr-un tendon profund pe os, in plafonul orbitei.La adult, de cel mai multe ori, aparitia ptozei este datorata dezinsertiei (deslipirii) aponevrozei levatorului de pe tars. Cele mai multe situatii cand se intampla asa ceva sunt situatiile posttraumatice in zona faciala, cand apare edem si inflamatie .Totusi, mai sunt si alte situatii medicale care conduc la aparitia ptozei, cum sunt  miastenia gravis , sindromul Horner (cand apare deficit functional neuromotor)sau dupa interventiile chirurgicale de cataracta.

aponevroza    

 

Ptoza care apare de la nastere sau in primii ani  de viata este mai putin intalnita, iar cauza acesteia este dezvoltarea insuficienta a muschiului levator. Interventiile de corectie a acestei ptoze sunt mai dificile.

Ptoza pleoapei se manifesta prin dificultatea de a tine ochii deschisi sau a privi in sus fara a ridica fruntea sau capul.De cele mai multe ori, fortarea deschiderii ochiului prin ridicarea exagerata a sprancenei poate duce la accentuarea ridurilor de pe frunte si la aparitia asimetriei de sprancene, dand un aer mirat si obosit mai tot timpul, in afara de dificultatea de vedere datorata ingustarii campuli vizual. Daca se ridica pleoapa cu mana, nu mai apare nici un deficit vizual. Greutatea de a tine ochii deschisi apare in special la citit sau privit indelung la televizor sau calculator. 

Este important ca pacientul sa se prezinte la medic in stadiul de ptoza usoara sau moderata, pentru evaluarea completa fiind necesar si un examen oftalmologic, de medicina interna si eventual si unul neurologic, daca simptomatologia generala sugereaza o afectiune neurologica. 

TRATAMENT CHIRURGICAL

Corectia chirurgicala a ptozei pleoapei superioare consta in intarirea sau repozitionarea muschiului levator, repararea dezinsertiei aponevrozei sale, astfel incat  pleoapa sa se ridice in pozitia dorita. Aceasta se realizeaza cu anestezie locala, deoarece este usor de suportat, se poate colabora cu pacientul si, ulterior, pacientul nu necesita in mod obligatoriu spitalizare. Incizia de abord se face in santul natural al pleoapei, se inlatura muschiul orbicular si se ajunge la muschiul levator si aponevroza sa. De obicei se pun 3 fire de fixare a aponevrozei sale pe tars; depinde de gradul de dezinsertie  cat de mult trebuie avansat pentru a putea fi fixat pe tars.

In cazurile foarte severe, muschiul levator este foarte slabit sau degenerat, si, in cazul acesta, se va face suspendarea sa de muschiul frontal, fie folosind grefe de fascie (material propriu) , fie folosind fire speciale (goretex) sau fibre de silicon. Aceasta metode necesita anestezie generala, deoarece are durata mai mare si necesita relaxare musculara buna.

corectia pleoapei superioare cazute 2  

 

POSTOPERATOR

Postoperator apare un usor discomfort datorat edemului, si senzatiei de usturime usoara la nivelul pleoapei superioare; se administreaza unguent oftalmic cu antibiotic, lacrimi artificiale si analgezice usoare; aceasta senzatie dispare in urmatoarele 2-3 zile, dar edemul poate persista pana la 2 -3 saptamani. Nu este necesar nici un pansament, cel mult ochelari de protectie impotriva prafului sau luminii puternice. Firele se extrag la 7-10 zile.

RISCURI SI COMPLICATII

Ca in orice interventie chirurgicala, exista riscul de sangerare,infectie , dar sunt foarte rare in cazul acestei operatii, si numai daca nu sunt respectate toate conditiile de investigatii preoperatorii  sau de ingrijire locala postoperator. De asemenea exista riscul de hipercorectie ( pleoapa va sta mai ridicata decat este necesar), sau de subcorectie; in acest caz, daca situatia nu se remediaza spontan, (cum se intampla de cele mai multe ori), se reintervine cam la 30-45 zile.

CONCLUZII

Scopul principal al acestei interventii este de a corecta pleoapa superioara cazuta, de a reda campul vizual normal si, nu in ultimul rand, de a asigura aspectul estetic natural al ochilor.

IMPORTANT DE RETINUT

Aceasta interventie chirurgicala face parte din grupa interventiilor reparatorii reconstructive, principalul sau scop fiind cel functional, deci, din punct de vedere financiar, poate fi acoperita de asigurarile de sanatate, daca pacientul face dovada platii asigurarilor de sanatate.

Cazuri operate

Comentarii

  1. buna ziua
    sunt interesata de acest articol fiind si eu in situatia de a face o corectie cu privire la un singur ochi. am avut cu ceva ani in urma o `problema .Adica ,mai exact pot spune ca deasupra pleoapei drepte era o mica acumulare de lichid ,a fost extras, dar de atunci au aparut alte probleme:ochiul este uscat iar in ultimul timp pleoapa de la acest ochi este mai cazuta ceea ce ma face sa ma simt complexata.As dori sa fac ceva in acest sens ,de aceea am nevoie de sfatul medicului.Fiind doar la un singur ochi ,costul interventiei(in cazul ca este inevitabil)va fi mai redus? multumesc

  2. As dori sa ma informez in legatura cu operatia de corectare a pleopelor superioare cazute. doresc sa aflu cum ma programez si care sant costurile, daca se deconteaza o parte din costuri de casa de asigurari. multumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole recomandate

Informeaza-te cu privire la viitoarea ta operatie